Enter post title here..

Nu stiu de unde ai venit dar..

Te iubesc in felul meu minimalist, absurd. Stiu ca nu este de ajuns. Nu te puteam tine langa mine doar cu atat, cand iubirea ta era practic la mine in buzunar. Nu are rost sa-ti spun de cate ori as fi vrut pur si simplu sa te imbratisez. Stiu ca doar te-as fi ranit ,m-as fi ranit intr-un fel pe care nici eu nu-l inteleg. Intreaga mea fiinta imi striga ca locul nostru nu e impreuna Doar o moarte lenta pentru amandoi. Ca si cum drogul ti-ar picura incet incet in sange. O supradoza. Moarte lenta si dureroasa. Nu sunt masochista.. Sau nu mai sunt. Sau poate acum nu fac decat sa ma mint. Poate defapt eu nu eram pregatita pentru tine, pentru noi. Nu incercam decat sa fug din nou de resposabilitate, de o rana, de suferinta. Stiu ca nu ai fi facut nimic niciodata intentionat, dar prapastia dintre noi ma speria..

Poate tu, dintre toti meritai sa fiu acolo, sa incerc, sa ma straduiesc, cu orice risc. Si totusi nu am facut-o. Am plans, am avut cosmaruri cand ai plecat, saturat de rejectia mea. Intelegeam, nu puteam sa te fortez sa ramai cu mine.. Pentru ca te durea, pentru ca ma durea, pentru ca eram egoista. Te voiam pentru mine, fara ca tu sa ma ai cu adevarat, si tu, dintre toti, nu meritai asta.

Si totusi uite ca inca ma mai saluti, insipid si sec, dar macar o faci. Presupun ca o merit. Mai mult ca sigur ca o merit...

Si totusi, mersi ca inca o faci.

With lots of love ( aia minimalista si nesatisfacatoare),

YEC