Priveste...

Nori negri se strang pe cer intr-o furtuna inevitabila. Un calm nestapanit inconjoara valea intr-un tur de forta. Si totul incepe: Lumea incepe sa vuie, fulgerele se intrec cu tunetele intr-o cursa fatala pentru tristii pierduti pe pajistile inchise, picuri cad in rafale negre pe pamant, rupandu-l in doua, intunericul cade peste tot ca un val de matase intunecata...
Pamantul e trist... Ii e dor de zilele cu soare, de rasetele indragostitilor ce plutesc usor deasupra lui, ii e dor de tot... A cazut in intuneric... Si-a pierdut sansa de a straluci...
Dar la orizont... o pata de cer albastru vegheaza sfarsitul furtunii. Ajunge aprope... Cu puterea sperantei rupe lantul de nori plumburii. Soarele iese din panza gri si sparge furtuna in bucati. Totul e la fel ca inainte,doar ma proaspat si mai verde.
Nu uita niciodata sa privesti peticul albastru de pe cerul innorat la vietii.

Cismigiu...

Hai sa mergem in cismigiu, sa ne scaldam in dragoste, sa zburam deasupra platanilor, sa ne impletim degetele intr-un nod strans. Sa ne plimbam incet printre printre aleile inflorate de dragostea noastra...

Hai!! Hai sa urcam acolo sus sa atingem frunzele copacilor cu varful degetelor, sa ne inchinam dragostei si sa ne lasam purtati de ea. Hai la lac, sa stam pe malul ei privind pierduti soarele cazand in el. Apoi sa plutim,sa plutim pe lacul din inima cismigiului, si sa uitam sa oricine alcineva a exisatat vreodata. Sa privim in lac sa ne pierdem in clarul lui, sa nu mai iesim vreodata.

Hai in cismigiu!!! Hai cu mine...doar noi doi...