Cu dedicatie pentru Adri... Ca sa ramana undeva scris:)

Melancolia stapunge aerul precum fulgerul ploile de vara. In sfarsit a sosit. Balaurul adolescentei, cosmarul nestavilit al adolescentului, ultimul clopotel. O trista reuniune cu colegii, o lacrima varsata inca o data pe umarul lor, promisiuni peste promisiuni, toate spuse cu tristul adevar in gand, ca nu si le vor respecta, poate, niciodata. Ultimul clopotel.. un sunet peste care unii au asternut un val negru, sperand sa nu fie nevoiti sa-l auda nicicand.
Un pas spre necunoscut, ce trezeste in inimile tuturos o frica nestavilita ce creste cu fiecare clipa ce trece spre crudul adevar. Dar o dorinta incolteste adanc in suflet, mascand-o pe aceasta. Dorinta de a fi licean, de a trai asa cum toate cartile povestesc, de a iubi nemasurat, adolescentin, de a privi cei mai frumosi ani drept in ochi, de a fi liber in tineretea ta covarsitoare , o viata in care visurile cele mai demente pot deveni realitate. O sansa de a o lua de la inceput.
Cu toti pasesc spre licu cu un entuziasm vadit, dar adanc in suflet cu amarul dorintei de a fi din nou in clasa a V a.
La revedere claselor a VIII a!