Priveste...

Nori negri se strang pe cer intr-o furtuna inevitabila. Un calm nestapanit inconjoara valea intr-un tur de forta. Si totul incepe: Lumea incepe sa vuie, fulgerele se intrec cu tunetele intr-o cursa fatala pentru tristii pierduti pe pajistile inchise, picuri cad in rafale negre pe pamant, rupandu-l in doua, intunericul cade peste tot ca un val de matase intunecata...
Pamantul e trist... Ii e dor de zilele cu soare, de rasetele indragostitilor ce plutesc usor deasupra lui, ii e dor de tot... A cazut in intuneric... Si-a pierdut sansa de a straluci...
Dar la orizont... o pata de cer albastru vegheaza sfarsitul furtunii. Ajunge aprope... Cu puterea sperantei rupe lantul de nori plumburii. Soarele iese din panza gri si sparge furtuna in bucati. Totul e la fel ca inainte,doar ma proaspat si mai verde.
Nu uita niciodata sa privesti peticul albastru de pe cerul innorat la vietii.